Acesta este cel mai important subiect despre care am scris vreodată. De fapt, cred sincer că este unul dintre cele mai importante subiecte pentru viitorul nostru comun. Separarea banilor de politică este o schimbare care va avea un impact profund asupra vieților practic ale tuturor oamenilor de pe planetă, pentru multe generații de acum încolo.
Folosesc cuvântul „va”, nu „ar putea”, „ar” sau „are potențialul de a”, pentru că sunt optimist. Cred că VOM atinge acest obiectiv, pentru că alternativa este atât de sumbră, atât de cumplită, încât nu avem de ales.
Terminasem practic acest articol înainte de anunțul victoriei (parțiale) a Ripple împotriva SEC, dar acest rezultat este un impuls semnificativ pentru cauza separării banilor de politică. Rămâi aproape pentru mai multe detalii!
Citate
Să începem cu câteva cuvinte ale unor persoane mai cunoscute decât mine, care stabilesc tonul în mod minunat:
Cine controlează masa monetară a unei națiuni controlează națiunea.
James A. Garfield
Dă-mi controlul asupra monedei unei națiuni și nu-mi pasă cine îi scrie legile.
Mayer Amschel Rothschild
Cred sincer, ca și dumneavoastră, că instituțiile bancare sunt mai periculoase decât armatele permanente; & că principiul de a cheltui bani care să fie plătiți de posteritate, sub numele de finanțare, nu este decât o înșelare a viitorului la scară largă
Hârtia bancară trebuie suprimată, iar mijlocul de circulație trebuie restituit națiunii căreia îi aparține.
Thomas Jefferson
Visul American (al libertății economice)
Nu sunt american (sunt născut în Marea Britanie și locuiesc în Spania cea mai mare parte a vieții mele de adult), dar sunt fascinat de contrastul dintre ce era MENIT să fie SUA și ce a devenit de fapt.
Se discută adesea cum au fost fondate SUA pe principiile „libertății, libertății de exprimare, libertății religioase, procesului echitabil și libertății de întrunire”. Totuși, în zilele noastre se pomenește puțin sau deloc de cealaltă mare forță motrice a mișcării pentru independență față de superputerile europene ale vremii: libertatea economică.
Deși nu sunt deloc expert în acest subiect, am citit suficient cât să știu că oamenii s-au săturat de controlul pe care îl exercitau bancherii Vechiului Continent asupra monarhilor și politicienilor vremii, care, la rândul lor, aplicau povări financiare tot mai mari supușilor/cetățenilor lor, sub formă de impozite și altele asemenea, ceea ce, în esență, sărăcea tot mai mult populația generală, în timp ce bancherii deveneau tot mai bogați.
Bineînțeles, ca întotdeauna, bancherii au folosit o combinație de morcov și băț. Morcovul sub formă de mită, tratament preferențial la credite și așa mai departe; bățul sub formă de amenințări cu creșteri ale dobânzilor la credite sau pur și simplu cu tăierea liniilor de credit. Să nu uităm că bancherii privați finanțează de secole lovituri de stat militare, războaie, convulsii politice și preluări de putere!
Părinții Fondatori ai SUA au fost fermi că acest lucru nu putea, nu trebuia, să se întâmple în noua lor națiune, proaspăt independentă.
Cum a ieșit? Aș susține că SUA seamănă astăzi mai mult cu vechea Europă de care voiau să scape decât seamănă Europa de azi. Nu că Europa modernă ar fi o grădină magică de flori. Nu este.
Clasa politico-bancară
Să trecem în prezent și sunt profund întristat să raportez că marea majoritate a economiei planetei funcționează pe un sistem bazat pe monedă fiduciară, cu masa monetară controlată de... ei bine, de cine anume?
Acesta nu este mediul pentru o analiză prolixă, dar versiunea rezumată este că există o „clasă” de oameni care decid când ar trebui tipăriți mai mulți bani, când ar trebui majorate sau reduse dobânzile...
Un subgrup al acestor oameni, politicienii, „depinde” de populația generală pentru a vota un grup sau altul dintre ei. Asta duce la o lipsă totală de planificare pe termen lung, grupurile adverse folosind efectiv puterea de cumpărare a veniturilor și economiilor oamenilor obișnuiți ca instrument pentru a câștiga voturi.
Un alt grup, bancherii (includ aici băncile centrale și comerciale), nu este ales, iar întregul sistem este incredibil de opac în ceea ce privește cine deține ce, cine are de câștigat din ce decizii și așa mai departe.
Aceste două grupuri locuiesc în același spațiu, merg la aceleași restaurante, participă la aceleași petreceri, iar copiii lor merg la aceleași școli.
Chiar dacă presupunem că nu au decât intenții bune, faptul că sunt atât de profund împletiți, și cu un nivel atât de ridicat de omogenitate socială, face aproape imposibil ca ei să vadă dincolo de bula lor privilegiată ce cauzează acțiunile lor în lumea reală. Nu vorbesc aici doar despre familiile foarte sărace sau din clasa muncitoare. Chiar și proprietarii de afaceri relativ înstăriți, care nu fac parte din elita politico-bancară, suferă enorm din cauza deciziilor luate și a instabilității create de acest sistem.
Control, control și mai mult control
Clasa politico-bancară se descurcă de minune. Au creat un sistem în care câștigă orice s-ar întâmpla. Totuși, palatul lor metaforic are ferestre și au observat că afară sunt tot mai multe fețe furioase.
Așadar, cum se pot asigura că status quo-ul este menținut? Prin niveluri tot mai ridicate de control asupra populației. Cum pot face asta? Urmărind și strângând șurubul!
Trăim într-o lume în care cea mai mare parte a muncii fizice este acum făcută de mașini. O fracțiune minusculă din populația țărilor dezvoltate lucrează în agricultură, care înainte depășea 90%. Putem cultiva mai mult decât suficientă hrană, construi mai mult decât suficiente case și genera mai mult decât suficientă energie cu o mică parte din forța de muncă. Totuși, cumva, pare că muncim tot mai mult. De ce? Trebuie să plătim ipoteci, credite de consum, carduri de credit, impozite, comisioane, taxe de trecere... Lista continuă. În ce etapă vor duce toate progresele tehnologice la MAI PUȚINĂ muncă? Pe scurt, dacă continuăm cu sistemul actual, niciodată.
Pe de altă parte, conturile noastre bancare sunt acum cărți deschise pentru guverne și administrații publice. Fiecare achiziție făcută cu cardul este înregistrată, monitorizată și analizată. Deși este adevărat că anumiți algoritmi anti-fraudă depind de aceste date, este și, cel puțin, incredibil de înfiorător că tot ce facem este urmărit.
Setea de control merge chiar dincolo de controlul asupra indivizilor. Națiunile și blocuri întregi ar putea merge, potențial, la război pentru a-și proteja controlul asupra masei monetare.
Inflația îți suge averea
Dacă ai citit arhiva mea de articole, știi că cred că una dintre cele mai fundamentale schimbări necesare pentru viitorul economiei globale este ca populația generală să înțeleagă exact ce este inflația; nu e vorba că lucrurile devin mai scumpe, ci că puterea de cumpărare a unei monede este diluată din cauza injectării în circulație a unei mase monetare mai mari.
Cu politicienii care concurează pentru voturi și bancherii bucuroși să câștige dobânzi la tot mai multe credite, le este mult prea ușor să apese pe trăgaciul tipăririi tot mai multor bani.
Când băncile sunt salvate, acest lucru se face cu monedă nouă, proaspăt creată de băncile centrale. Este folosită pentru a menține băncile solvabile, dar adăugarea monedei suplimentare în circulație sustrage, în esență, valoare din moneda deja aflată în circulație. Gândește-te așa: dacă fiecare USD, EUR sau GBP aflat în mâini private ar fi o monedă de aur, ar fi ca și cum guvernul le-ar permite băncilor să taie o felie din fiecare monedă pentru a-și acoperi propriile datorii, spunându-le proprietarilor de aur că nu e nicio problemă, pentru că au în continuare același număr de monede de aur.
Așa stând lucrurile, ce stimulent au băncile să se comporte responsabil în timp ce împart credite în stânga și în dreapta, când se află într-o poziție în care pur și simplu nu pot pierde: fie obțin profit, fie sunt salvate.
Un alt mod de a privi lucrurile este în termeni de paraziți care sug sânge, dar poate că ar fi o analogie prea puternică. Poate.
Dobânzile ar trebui să echilibreze acest lucru, dar mai des decât nu sunt folosite ca instrument politic. Toată lumea știe cum partidele politice tind să picteze o perspectivă economică frumoasă și confortabilă chiar înainte de alegeri, nu?
E vina noastră, sau așa spun ei
Să nu uităm că, pe lângă controlul sau cel puțin influența puternică asupra masei monetare, politicienii și bancherii au și o influență puternică asupra mass-mediei. Așadar, ce ne spun când rezultatele tipăririi de bani și ale ciclului datoriilor cauzează probleme serioase în viața reală? Simplu: „e vina ta”.
Cheltuieli excesive, ambiții excesive, mâncat în exces, vacanțe în exces, educat-copiii-în-exces, pus-cel-mai-bun-acoperiș-deasupra-capului-familiei-tale-în-exces.
Ciclul începe, în esență, cu bombardarea populației cu mesaje care îți spun că poți „să cumperi asta, fără dobândă, în doar 10 rate mici” sau „sigur, îți putem da un credit ipotecar pentru casa visurilor tale... vrei și o mașină?”. Aceste mesaje, fie direct sub formă de publicitate, fie indirect sub forma narațiunii pe care o vedem în știri, ne ajung prin aceleași canale folosite mai târziu pentru a le spune tuturor că singuri și-au adus-o pe cap.
Oamenii ajung să cheltuiască mai mult decât ar trebui, dar nu pentru că sunt nebuni. Băncile ar trebui să fie experții pe care oamenii se bazează pentru sfaturi și sprijin în chestiuni financiare. Realitatea este că sunt mari corporații, cu acționari flămânzi de profit, dar nu așa sunt percepute. Bineînțeles, media le prezintă ca fiind extrem de oficiale, extrem de profesioniste și extrem de demne de încredere. Dacă banca spune că e în regulă, omul obișnuit presupune că banca știe ce face și nu și-ar asuma riscul dacă ar cheltui în exces. În mod logic, nu iau în calcul faptul că banca are o plasă de siguranță. De ce ar face-o, dacă nu li s-a explicat niciodată cu adevărat cum funcționează întregul sistem?
Ca să fie clar, sunt de acord că oamenii cheltuiesc în exces atunci când băncile și alte instituții financiare le oferă credite peste ce își permit să cheltuiască. Oamenii vor tot ce e mai bun pentru ei și familiile lor. Ființele umane sunt visătoare. Totuși, cred și că există o lipsă totală de educație financiară în sistemele de învățământ din majoritatea țărilor și că nu s-ar întâmpla dacă șansele nu ar fi atât de puternic înclinate în favoarea creditorului. Ar fi mai atenți.
Soluția: să luăm treburile financiare în propriile mâini
Acum vestea bună.
Pentru prima dată, avem o tehnologie care ne permite să tranzacționăm digital unii cu alții fără nevoia de intermediari.
Criptomonedele, cu excepția stablecoin-urilor și a CBDC-urilor (care vor fi subiectul altui articol), nu aparțin unei anumite țări, nu pot fi oprite sau blocate de politicieni (deși vor încerca cu siguranță) și nimeni nu poate crea mai multă ofertă la un capriciu (pentru a încerca să răstoarne o alegere în favoarea sa, de exemplu).
Trăim într-o lume tot mai conectată. Sunt adesea în ședințe cu oameni din mai multe continente, iar asta nu mai e neobișnuit în zilele noastre. Totuși, fluxul de fonduri în jurul lumii este încă greoi și îngreunat de politici locale aflate într-o schimbare constantă, pe măsură ce regii și reginele locale luptă să-și păstreze controlul asupra supușilor, postând gărzi la porți, percepând taxe de trecere și impozite la fiecare etapă sau permițând doar anumitor curteni să mute bani peste graniță. Tehnologia blockchain, în schimb, nu cunoaște granițe.
Nu sunt personal convins că vreunul dintre blockchain-urile actuale este evoluția supremă a tehnologiei în ceea ce privește oferirea unei alternative pe deplin practice pentru plăți, dar sunt absolut sigur că blockchain-urile actuale și criptomonedele de pe ele fac parte dintr-un proces evolutiv care va duce la o economie globală cu adevărat liberă; una în care masa monetară nu poate fi folosită ca instrument politic.
În sens invers, această schimbare ar putea duce și la o recunoaștere mai universală a nevoii de a depolitiza alte servicii publice esențiale; sănătatea și educația fiind cele mai urgente. Cu cât logica aceasta duce societatea mai departe pe acest drum, cu atât vom fi mai aproape de eliminarea totală a politicii de partid. În loc de preferințele partidelor politice și ale sponsorilor lor, ne-am putea concentra pur și simplu pe ceea ce vrem cu toții: sănătate, siguranță și bunăstare pentru familiile noastre.
Drumul va fi lung și accidentat, vor fi bandiți pe parcurs, dar este un drum care merită parcurs.
În sfârșit, ce-ar fi dacă am începe cu toții să numim moneda fiduciară „hârtie de bancă”, după cuvintele lui Thomas Jefferson?
Casier: „Îmi pare rău, nu acceptăm cripto”
Eu: „A, doar hârtie de bancă, deci? Păcat. Merg la magazinul de alături.”
Subiecte conexe
